marți, 6 februarie 2018

Muzeul este o instituție permanentă

Muzeul este o instituție permanentă, aflată în serviciul societății, deschisă publicului, care se ocupă cu strângerea, păstrarea, identificarea, catalogarea, analizarea, menținerea, conservarea și expunerea de diverse obiecte sau artefacte ce prezintă interes științificistoricartistictehnologic ș.a.m.d., în scopul studierii, educării, relaxării vizitatorilor, a oamenilor de știință.
Termenul de „muzeu” desemnează, de asemenea, clădirea propriu-zisă în care se găsesc păstrate, conservate și expuse acele obiecte, artefacte și/sau lucruri care au o legătură, într-un fel sau altul, cu civilizația umană.Cuvântul „muzeu” provine din latinescul museum (la plural musea), care la rândul său a fost preluat din greaca veche, mouseion, semnificând un loc sau un templu dedicat muzelor, divinități patronatoare a artelor și literelor în Grecia Antică. Ca atare, mouseion era, pentru grecii antici, o clădire special dedicată studiului și creației. Spre exemplu, unul din primele muzee create în istorie a fost un institut pentru filosofie și cercetarede pe lângă [[Biblioteca din Alexandria|biblioteca din Alexandria, fondat de Ptolomeu I Soter în jurul anului 280 î.Hr.În timp ce muzeele din alte epoci[Când?] aveau tendința de a fi universale, muzeele moderne se concentrează pe un subiect particular sau chiar aparțin uneia sau mai multor categorii, precum artăartă modernăarte vizualearte aplicatearheologieantropologieși etnologie, etnologie și folclorfilatelieistorieistorie culturalăistorie militarăistorie naturalănumismaticătehnologieștiință. În cadrul acestor subiecte de interes, muzeele se pot specializa și mai departe, devenind muzee de agriculturăgeologieistorie locală, de istoria aviațieipedologie sau petrografie.
Orice muzeu are o colecție de fond de obiecte și/sau artefacte selecționate din domeniul specific de reprezentare. Toate piesele muzeelor sunt catalogate și inventariate, având o evidență a achiziționării și provenienței lor. Sunt de asemenea periodic supuse analizei stării lor de conservare și trecute regulat printr-un proces de menținere și restaurare. Colecțiile tematice au fiecare cel puțin câte o persoană responsabilă de menținerea, păstrarea, conservarea și expunerea artefactelor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu